Hiperhidroza - Transpiratie excesiva
Hiperhidroza sau transpirația excesivă reprezintă
un răspuns exagerat al glandelor sudoripare, având drept
consecință o creștere anormală a cantității sudorale, în
exces față de cantitatea necesară termoreglării. Această
afecțiune poate afecta negativ calitatea generală a
vieții, având un impact psiho-social negativ (tendință de
izolare, depresie, evitarea contactului fizic).
Această afecțiune debutează de regulă în copilărie sau
adolescență și cel mai frecvent se manifestă la nivelul
palmelor și axilelor din cauza densității mari de glande
sudoripare care se regăsesc în aceste zone.
Hiperhidroza poate exista fără a avea o cauză
clară, dar adesea este secundară unor boli sistemice
(dereglări metabolice, boli febrile, hipertiroidie,
menopauză, diabet zaharat, neoplasme etc.) sau ca urmare a
interacțiunii dintre medicamentele administrate.
În funcție de zona unde se manifestă, o putem cataloga ca
generală (atunci cînd este afectat întregul corp) sau
localizată, cele mai frecvent întalnite zone fiind
palmele, plantele (tălpile) și axilele.